Având cea mai lungă domnie din istoria ţării, 48
de ani, Carol I a murit pe 27 septembrie 1914 la Castelul Peleş, la vârsta de
75 de ani, fiind înmormântat la Curtea de Argeş, în Biserica Episcopală, unde,
după numai doi ani de la moartea sa, a fost înmormantată şi credincioasa lui
soţie Elisabeta. În acele zile grele, aceasta îi telegrafia împăratului german
Wilhelm al II-lea: „Ţi-a fost credincios
până la moarte. Totodată, Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei la
Bucureşti, afirma: „Regele Carol a murit
de război. Ultimele săptămâni au fost o tortură pentru bătrânul domnitor, căci
el primea comunicările pe care eu i le adresam, ca nişte lovituri de biciu
[...] Pot spune, fără nici o exagerare, că l-am văzut prăpădindu-se zi de zi,
supt aceste continue lovituri de măciucă şi că excitarea sufletească, în care
trăia, i-a scurtat, desigur, zilele”. În testamentul redactat la 14-25
februarie 1899 primul și ultimul gând al său a fost indreptat către „iubitul meu popor pentru care inima mea a
bătut neîncetat și care a avut deplina încredere în mine, zi și noapte m-am
gandit la fericirea României călăuzit fiind de deviza „Tot pentru țară, nimic
pentru mine”, care a ajuns acum să ocupe o poziție vrednică între statele
Europei.
În acea toamnă a anului 1914, sentimentul general
al opiniei publice româneşti a fost acela de uşurare pentru faptul că dispăruse
principala piedică în calea alianţei României cu Antanta şi intrarea ei în
Războiul pentru Întregirea Neamului. Mihail Manoilescu nota: „în clipa în care
s-a răspândit vestea morţii regelui a fost, în ciuda oricărei decenţe, o
bucurie cum numai tineretul, totdeauna dispreţuitor de forme, poate să arate. Toţi
eram fericiţi că moartea bătrânului rege însemna căpătarea libertăţii pentru
România de a merge împotriva Austro-Ungariei”.
Regele Carol I a fost o persoană foarte calculată,
austeră, meticuloasă și demnă. Un lider puternic, care a avut permanent grijă
de imaginea și influența României pe scenă europeană și care a știut să fie
arbitrul înțelept al forțelor politice ale vremii. Și-a câștigat dragostea
românilor prin puterea exemplului. Statul însuși, sub domnia lui Carol și a
succesorilor lui imediați, s-a dezvoltat pe o traiectorie diferită de aceea pe
care-l înscrisese în scurta-i domnie domnitorul Cuza, un recunoscut apărător al
intereselor clasei țărănești și un îndârjit luptător contra corupției:
administrația sub noul rege era una coruptă și ineficientă, în care puterea
marilor proprietari de pământ, proprietari care-l evacuaseră pe domnul
pământean, rămăsese intactă.
0 comments:
Post a Comment