Prima renunţare la tron a principelui Carol a
survenit în plină campanie de război. De altfel, acesta îşi manifestase în dese
rânduri scepticismul cu privire la viitorul instituţiei monarhice din România:
„Ştiu bine că în 20 de ani România, ca
toate celelalte ţări, va fi republicană, atunci de ce să fiu împiedicat să îmi
trăiesc viaţa aşa cum vreau”! La 27 august 1918, principele moştenitor a
părăsit, deghizat în uniformă de ofiţer rus, unitatea militară de la
Târgu-Neamţ pe care o conducea onorific. Pe 31 august, acesta s-a căsătorit la
Odessa cu Ioana Lambrino, cunoscută sub numele de Zizi.
Prin acest
fapt, principele Carol încălcase două principii fundamentale: acela de a nu se
căsători cu persoane care nu aparţin unei familii domnitoare şi acela de a nu
dezerta dintr-o unitate militară. Carol îl anunţă pe tatăl său despre căsătorie
printr-o telegramă, precum şi despre faptul că renunţă la calitatea sa de
moştenitor. După ce a primit telegrama, Ferdinand l-a trimis pe colonelul
Ernest Baliff la Odessa cu misiunea de a-l convinge pe tânărul principe să se
întoarcă în ţară şi cu o scrisoare din partea lui Alexandru Marghiloman,
preşedintele Consiliului de miniştri, în care era ameninţat cu posibilele
repercursiuni ale actelor sale. Deşi Carol a acceptat să se întoarcă în ţară,
el nu s-a arătat dispus să renunţe la căsătorie.
În faţa
acestor fapte, regele Ferdinand a decis să se consulte cu oamenii politici
pentru a adopta o decizie în această privinţă. Poziţia lui Ionel Brătianu a
fost că principele „nu era încă matur” şi trebuia să i se dea timp „pentru a se
coace la minte”. În schimb, Alexandru Averescu a declarat regelui că tânărul
principe nu avea „nici o calitate pentru domnie”. Generalul a relatat că la 29
octombrie 1916, când a primit ordinul să se retragă din faţa trupelor de
ocupaţie, Carol a rămas să petreacă până la ora 2 noaptea, astfel că inamicul
ajunsese la doar 20 de kilometri de locul unde afla principele moştenitor.
Pentru a
discuta problema părăsirii unităţii militare, regele a convocat un „consiliu al
generalilor”, la care au luat parte Constantin Hârjeu, Constantin Coandă,
Arthur Văitoianu şi Eremia Grigorescu. Aceştia s-au pronunţat că „numai
Majestatea sa poate decide asupra interpretărilor ce se pot face pentru
încălcări de regulamente militare de către un membru al familiei regale”. După
aceste consfătuiri, Ferdinand a hotărât să îl trimită pe Carol la mănăstirea
Horaiţa din judeţul Neamţ, unde nu va putea să părăsească incinta lăcaşului de
cult. În acest timp, Casa Regală şi guvernul au făcut puternice presiuni pentru
a o determina pe Zizi Lambrino să renunţe la mariaj în schimbul unei anumite
sume de bani, însă aceasta a refuzat ţinând să devină „Zizi de Hohenzollern”.
După îndelungi insistenţe, Carol a acceptat pe 29 octombrie să declare în scris
că nu se opune anulării actului de căsătorie încheiat la Odessa, iar regele a
hotărât amnistierea fiului său.
A doua renunțare la tron
Carol şi
Zizi continuau să comunice prin intermediul scrisorilor. Demersurile făcute de
familia regală şi de oamenii politici pentru a-i despărţi pe cei doi nu au
reuşit. Pe 8 ianuarie 1919, Tribunalul Ilfov a anulat căsătoria pentru
nerespectarea unor cerinţe de ordin formal, dar Carol şi Zizi continuau să
trăiască împreună, regele primind zilnic note informative cu privire la
situaţia celor doi. În următoarea perioadă, familia regală a încercat prin mai
multe mijloace să îi ţină despărţiţi, însă Carol a refuzat constant să fie
trimis la călătorii în străinătate pentru a fi îndepărtat de soţia sa. La
presiunile lui Ionel Brătianu şi ale mamei sale, Carol s-a văzut nevoit să
plece din nou pe front alături de regimentul său, deoarecele trupele maghiare
reluaseră focul împotriva trupelor române staţionate în munţii Apuseni. În
acest context s-a produs a doua renunţare a lui Carol la prerogativele sale de
moştenitor al Coroanei. Astfel, pe 1 august 1919, principele a redactat două
scrisori, una pentru Zizi Lambrino, în care se recunoştea soţul ei şi părintele
copilului pe care îl poartă în pântece, şi una pentru tatăl său, prin care îl
anunţa de decizia luată.
După încheierea ostilităţilor, lui Carol nu i s-a
mai permis să revină la Bucureşti, din noiembrie fiindu-i stabilit un domiciliu
obligatoriu la Bistriţa. Aici, asupra principelui s-au făcut numeroase presiuni
să renunţe la intrasingenţa sa cu privire la acest subiect şi, cunoscându-i-se
înclinaţiile şi capriciile, s-au organizat partide de vânătoare, defilări de
trupe, petreceri, precum şi diferite aventuri sentimentale, toate menite a-l
face să uite de Zizi Lambrino. Astfel, la Bistriţa a fost trimisă Marie
Martini, o elevă de la azilul „Elena Doamna” cu care Carol avusese o relaţie
înainte de căsătoria cu Zizi. Marie a născut şi un fiu cu numele de Silviu,
care a fost recunoscut de principe. Colonelul Nicolae Condeescu s-a ocupat ca
acest lucru să nu fie aflat de opinia publică, iar Marie să păstreze discreţia.
În cele din urmă, Marie se va căsători cu Leonescu, un şef de gară, care a
primit o importantă sumă de bani pentru a ţine secretă paternitatea micului
Silviu. Manevrele puse la cale de Curtea Regală au reuşit. Într-o discuţie din
5 ianuarie 1920 cu Nicolae Iorga şi Alexandru Vaida-Voevod, Carol a promis o
„revenire solemnă” asupra deciziei luate la 1 august 1919.
Pe 8 ianuarie 1920, Zizi Lambrino a dat naştere
unui copil, botezat Mircea Grigore, după care a recurs la şantaj, dând
publicităţii scrisoarea prin care Carol se recunoştea părintele copilului şi
soţul ei. În cele din urmă, pe 20 februarie 1920, principele îi cere lui
Ferdinand să considere „ca nulă şi neavenită scrisoarea pe care am trimis-o
Majestăţii voastre la 1 august” şi „în conformitate cu spiritul Constituţiei şi
al legilor noastre de familie, mă devotez serviciului ţării şi al Majestăţii
voastre”.
A treia renunțare la tron
Pentru a-l mai despărţi măcar câtva timp de amanta
sa, Ferdinand şi Maria au decis să-l trimită pe fiul lor la Londra, pentru a
reprezenta Casa Regală din România la funeraliile reginei Alexandra a Marii
Britanii. Iniţial, principele a refuzat simulând un accident de cal şi
împuşcându-se în picior, dar n-a reuşit să schimbe decizia luată. După ce a
asistat la funeralii, Carol a plecat la Paris, unde a întâlnit-o pe Elena
Lupescu, iar de aici au plecat împreună la Veneţia. Pe 12 decembrie 1925,
tânărul principe a adresat tatălui său o scrisoare prin care îl anunţa pentru a
treia oară că renunţă la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.
Profund nemulţumit de atitudinea fiului său,
Ferdinand a decis să-l trimită în Italia pe Constantin Hiott, ministrul Casei
Regale, pentru a-l determina pe Carol să se răzgândească. Decizia principelui a
fost irevocabilă, astfel că, pe 28 decembrie, Hiott se întoarce la Bucureşti cu
o nouă scrisoare de renunţare a lui Carol către tatăl său, în care a adugat:
„Milano, 28 decembrie 1925”. În aceste condiţii, Ferdinand convoacă la Sinaia
un Consiliu de Coroană pe 30 decembrie 1925. Regele a luat cuvântul:
„Dacă un asemenea act din partea lui ar fi fost
fără precedent, aş mai păstra poate iluzii şi speranţe [..] Grija ce port
acestei Coroane nu-mi îngăduie să mai las posibilitatea de reînoire a unei
asemenea crize, care e deja prea mult că s-a repetat.”
În continuare, regele a cerut
participanţilor să ia „cunoştinţă de renunţarea principelui Carol, în urma
căreia să se păşească fără întârziere la măsurile legale pentru recunoaşterea
principelui Mihai ca principe moştenitor al României”. Cum Ferdinand a declarat
categoric că principele Carol este „o creangă putredă în dinastie, pe care
trebuie să o tai spre a salva Coroana.”
0 comments:
Post a Comment