Regele Carol al II-lea a domnit zece ani, între 1930 şi 1940. Aceşti ani au
fost marcaţi pe de-o parte de o creştere economică marcată, de o intensă
dezvoltare culturală, iar pe de altă parte de o destrămare a vieţii politice
democratice. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în
stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând
constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice
democratice. Cu inteligenţă a folosit momentul alegerilor din decembrie 1937
pentru a instaura în România un regim monarhic autoritar, de altfel,
autoritarismul fiind o caracteristică a majoritatăţii statelor europene din
această perioadă.
Un rol însemnat în fărâmarea partidelor l-a avut şi abilul joc politic al
Regelui Carol al II-lea, care de la început avea să-şi manifeste tendinţele
autoritare. În plus, camarila care s-a format în jurul său, camarilă controlată
de către Elena Lupescu, a jucat un rol nefast în culisele scenei politice
româneşti. În 1938, Regele Carol a dizolvat partidele politice, a abolit
constituţia democratică din 1923 şi a instaurat regimul de dictatură personală.
Începutul anului 1938 s-a caracterizat printr-o puternică acensiune a
Gărzii de Fier, care ataca cu înverşunare regimul democratic şi se pronunţa
pentru reorientarea politicii externe a ţării spre Axa Berlin - Roma. Totodată,
Octavian Goga dorea să câştige cu orice preţ alegerile din martie 1938 şi a
negociat un acord secret cu Corneliu Zelea Codreanu. Forţele democratice erau
derutate şi confuze, fapt ce a permis regelui Carol al II-lea să intervină
decisiv pentru atingerea obiectivului său politic. Prin lovitura de stat din 10
februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de
miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea.
Constituţia din 1923 a fost suspendată şi a fost elaborată o nouă leege
fundamentală care a fost promulgată pe 27 februarie 1938. Prin aceasta, regele
îşi aroga largi prerogative executive şi legislative. Prin aceste două acte a
avut loc o schimbare a formei de guvernământ din România. Monarhia îşi asigura
o poziţie dominantă în sistemul politic al ţării, iar instituţiile statului
erau subordonate lui Carol al II-lea. Pe 30 martie 1938 a survenit lovitura
decisivă aplicată de Carol formaţiunilor politice. Este publicat decretul-lege
de dizolvare a asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice. Formaţiunile
slabe şi cele fidele lui Carol au decis să-şi înceteze activitatea, iar
celelalte au trebuit să-şi o restrângă considerabil. În aceeaşi zi a fost
constituit Consiliul de Coroană ca organ consultativ cu membri numiţi de rege. În
perioada următoare au loc asasinarea unor personalități marcante precum
prim-ministrul Armand Călinescu, istoricul Nicolae Iorga și Corneliu Zelea
Codreanu.
Carol şi-a instaurat un veritabil regim personal autoritar: primarii şi
prefecţii erau numiţi pe scară ierarhică, s-a format „Straja Ţării”, din care
făceau parte copii şi tineri şi a cărei comandant suprem era regele, presa şi
radioul au fost puse în slujba regimului, iar pe 16 decembrie 1938 s-a
constituit Frontul Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”,
orice activitate politică fiind considerată clandestină. Prin acest fapt, Carol
a urmărit să atragă unele cadre din vechile partide de partea sa numindu-le în
posturi de conducere. Scopul declarat al FRN era „mobilizarea conştiinţei
naţionale în vederea întreprinderii unei acţiuni solidare şi unitare româneşti
de apărare şi propăşire a patriei şi de consolidare a statului”. Ultima măsură
aplicată de Carol pentru creşterea puterii regale a fost adoptarea unei noi
legi electorale pe 9 mai 1939. În alegerile parlamentare din 1-2 iunie 1939 au
candidat doar reprezentanţii FRN. Carol a sporit autoritatea regimului său
continuu. Pe 22 iunie 1940, FRN a fost transformat în Partidul Naţiunii, declarat
„partid unic şi totalitar”.
0 comments:
Post a Comment