Biografie

Principele Carol al II-lea s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893. A fost fiul cel mare al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria. Primul Rege născut în România a avut o domnie plină de împliniri, dar şi de convulsii. Mama lui îl descria ca pe un "copil frumos, cu bucle aurii". De educaţia lui s-a ocupat insusi Regele Carol I, pentru a-i asigura pregătirea necesară unui viitor suveran. Principele Carol s-a dovedit a fi un tânăr inteligent şi sârguincios, cu o personalitate debordantă. În primii ani de şcoală este pregătit de profesori precum Nicolae Iorga, sau Gheorghe Murgoci. Este absolvent al Şcolii militare din Bucureşti. După susţinerea bacalaureatului în anul 1912, este trimis să studieze la Academia Militară din Potsdam. A trecut prin toate gradele militare, de la sublocotenent (1908) la general în anul 1923.

Anii de domnie ai lui Carol al II-lea au fost marcaţi, pe de o parte, de o creştere economică importantă, de o intensă dezvoltare culturală, iar pe de altă parte de o destrămare a vieţii politice democratice şi de ascensiunea ideologiilor extremiste. Odată cu urcarea pe tron a tatălui său (27 septembrie 1914), Carol devine principe moştenitor, iar două luni mai târziu, devine senator de drept în Reprezentanţa Naţională. Decada 1930-1940, cea a domniei Regelui Carol al II-lea, este în acelaşi timp o epoca de prosperitate economică şi de înflorire culturală, dar şi epoca de ascensiune a extremismului de dreapta. Carol al ÎI-lea este Regele care combate în mod brutal Mişcarea Legionară, dar care instaurează el însuşi un regim autoritar, punând capăt deceniilor de parlamentarism liberal şi de pluripartidism.

Personaj cu opţiuni culturale avizate şi rafinate, Carol al II-lea a fost şi promotorul unui cult al personalităţii care le anunţă pe cele ale regimurilor totalitare care aveau să se succeadă în România deceniilor următoare. De o inteligenţă sclipitoare, plin de farmec şi erudit, Carol al II-lea nu a reuşit, totuşi, să aşeze datoria de rege şi interesele ţării deasupra opţiunilor Sale din viaţă privată. În mod paradoxal, perioada cea mai înfloritoare a României Mari a corespuns, concomitent, cu un apogeu al fastului regal, dar şi cu o scădere a prestigiului Regalităţii, cauzată de escapadele sentimentale ale Regelui. Prăbuşirea României Mari, în 1940, aducea şi abdicarea celui mai controversat monarh al Dinastiei Române.