Abdicarea

Asumându-şi responsabilităţi atât de extinse, Carol şi-a pregătit practic, fără voia lui, propria abdicare. Lipsa de suport extern din parte aliaţilor tradiţionali, Anglia şi Franţa, debutul războiului mondial, şi, în 1940, destrămarea României Mari, prin ocuparea Basarabiei, de către ruşi, şi a Transilvainei de nord-vest de către Ungaria, au dus la erodarea completă a sprijinului politic pentru regimul lui Carol al II-lea. Pe fondul tulburărilor interne, el este nevoit să abdice, în septembrie 1940, lăsând tronul fiului sau, Mihai, iar puterile dictatoriale generalului Ion Antonescu.

Este abrogată Constituţia din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei”. Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecinţă, acesta a fost invitat să depună jurământul. Când a semnat aghiotanul, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”. Spre după amiază, Mihai a depus jurământul prin care devenea din nou rege al României

Carol al II-lea a părăsit ţara, împreună cu amanta sa, într-un tren cu 12 vagoane, care adăpostea imense bogăţii, între care 41 de tablouri semnate de mari artişti precum Tizian, El Greco sau Grigorescu. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal dar nu au reuşit să-l oprească. După mai multe călătorii prin America Latină şi o scurtă şedere în Elveţia, Carol şi Elena Lupescu s-au stabilit la Estoril în Portugalia. În timpul războiului, şi imediat după aceea, a avut unele tentative de a-şi recăpăta tronul, luând contact şi cu sovieticii, ceea ce a creat unele probleme Regelui Mihai, în perioda de negocieri pentru armistiţiu cu forţele aliate. Însă nici un partid sau om politic, cu excepţia lui Gh. Tătărăscu, nu a fost de acord să discute o astfel de posibilitate.

Elena Lupescu şi Regele Carol al II-lea în exil

La 7 iulie 1947 cei doi s-au căsătorit. Deşi, Carol a vrut să-şi mai revadă fiul, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată. Carol a murit pe 3 aprilie 1953 în urma unui infarct, la vârsta de 60 de ani. A fost înmormântat în cimitirul regal al mănăstirii San Vincente din Lisabona, însă la funeralii nu a mai participat nimeni din familia regală a României. Deoarece Carol nu şi-a scris testamentul, a urmat un lung proces între Elena Lupescu şi Mircea Lambrio, fiul lui Carol cu Zizi, iar în februarie 1957 Tribunalul Suprem al Portugaliei l-a declarat pe Mircea Grigore Lambrino fiul legitim a lui Carol, obţinând astfel drept de moştenitor. Elena Lupescu a mai trăit încă 20 de ani, decedând la 7 iulie 1977, la vârsta de 81 de ani. În 2003, rămăşiţele lui Carol al II-lea au fost reînhumate la Mănăstirea Curtea de Argeş, însă regele Mihai nu a participat la ceremonie.