Domniile

Prima domnie

Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din prințul Nicolae (fiul Regelui Ferdinand și unchiul Regelui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținând-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol. Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.

A doua domnie

Regele Mihai în uniformă militară

    În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oțel‎ și uns rege de Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie, 1940. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin grația lui Dumnezeu”, ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu.